Joc De Rol

Red Thread of Destiny

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Red Thread of Destiny

Mesaj Scris de Amy la data de 24/9/2013, 08:44

Ei bine, m-am gandit sa postez si eu povestea/fanfic-ul. Sincer nu stiu ce a iesit si nu stiu ce o sa iasa, e ceva scris din lipsa de ocupatie si prea multa inspiratie cu care nu prea am ce face[Numai titlul e pus aiurea, avand in vedere ca eram in momentele mele aiurite in care titlurile nu sunt punctul meu forte, asa ca ma gandesc ca pe parcurs sa-l schimb, deci, nu-l bagati in seama..] Greselile nu lipsesc, in schimb presupun ca tema da, avand in vedere ca nici macar eu nu o stiu. Desi a inceput scoala si eu maine am test la fizica, din lipsa de ocupatie m-am gandit sa postez asta aici in speranta ca voi primi niste pareri si sfaturi :)). 
Lecutra placuta! (Si sper sa imi dati si niste pareri cat se poate de sincere :)) ).

Capitolul I - Adevarul de care am incercat sa ma feresc [Partea I ]


Shaman.King.full.492004

Din nou ultima oră pe ziua de azi este sfârșită târziu,dar,deja m-am obișnuit.În această seară stelele sunt cu sutele,luna stălucește asemeni unui diamant atârnat în mijloc de un lanț în timp ce totul în jur are un aer ciudat,la fel ca în acea noapte când pentru prima dată am descoperit realitatea aflată dincolo de granițele omului normal,nebun după tehnologie,necredincios și demn de milă.
Atunci l-am întâlnit prima dată..În noaptea în care m-am rătăcit printre morminteșe sumbre și înfricoșătoare,sfâșiată de dorul persoanei dragi căreia i-am adus flori.Voi ține mereu minte.Da,așa se întâmplase.În timp ce lacrimile fierbinți ale tristeții curgeau pe obrajii mei răciți de vântul rece,nu realizam că și altcineva mă privea,cu dispreț probabil.După ce m-am oprit din plâns și m-am întors și am observat acea privire sumbră dar totuși..
 -Să plângi după o persoană moartă este inutil.E evident că cei slabi,la fel ca oamenii,sunt nimicuri ce știu doar să se plângă.-spune acesta cu o voce ce emitea calm,dar cuvintele rostite le simțeam atât de reci că întreg corpul renunțase să mai facă vreo mișcare.Zâmbea,dar simțeam ură; era calm dar simțeam furia.Începusem să transpir,inima îmi bătea foarte tare. Trăiam in acel moment un sentiment ciudat,ce mă îndemna să fug cât mai departe.Era frica.Cine e el?Ce vrea?De când este aici?Mi-e frică!
  -Ești slabă..Tristul adevăr nu?Nici măcar nu te-ai obosit,nu-i așa?Vrei să fii om.Păcat.Cei slabi trebuie să..
  Atunci,știam ce cuvânt urma chiar înainte să îl spună,de aceea genunchii mei începuseră să tremure ca piftia iar eu îmi spuneam încontinuu în gând “Mișcă-te!Mișcă-te!Mișcă-te!Mișcă-te!”.
  -..moară!
  A spus asta cu atâta calm și cu același zâmbet pe buze încât o așa frică m-a cuprins... Sunt neajutorată.Mi se părea întradevăr înfricoșător;ciudat era un cuvânt ce nu îl descria pe deplin.Am văzut moartea cu proprii mei ochi.Era serios.Aveam să ard de vie,arsă de ceva..ceva ce nu mai vazusem,dar nu voiam,nu voiam să mor.Cu mâna tremurând de spaimă și un cuțit micuț am înlocuit spaima morții cu o durere îngrozitoare,durere ce devenise atât de mare când am început să fug,încât lacrimi amare au apărură din colțurile ochilor ducându-se în spate,spre el.Lichidul roșu curgea din ce în ce mai repede.
Ies din cimitir sârind portița ce stătea să cadă,lăsând în urmă o dâră de sânge.Fugeam unde vedeam cu ochii prin mulțimea de oameni(care pe atunci mă scârbeau) ce se uitau la mine mirați,în timp ce râsul și cuvintele înfiorătoare ale băiatului de mai devreme se auzeau în ecou în urechile mele.
  Cu corpul ce tremura,mă ascund după o pubelă de gunoi ,unde mă ghemuiesc.Lacrimile continuau să curgă,sângele de asemenea.Țineam mâinile la urechi,apăsându-le cât puteam de tare,atât de tare încât simțeam că îmi plenește capul.Am continuat să stau acolo.
  Zece minute mai târziu un trecător oarecare mă găsește.Se uită la mine mirat,iar el însăși nu dădea semne că l-ar fi interesat. Faptul că mă ajutase ducându-mă la spital se putea spune că era doar un simț al responsabilității,alt lucru ce pe atunci mă făcea să urăsc omenirea:nepăsarea față de alte persoane,interesul de a aduce folos doar sinelui său.
 Fiind la spital, pe mâna medicilor,reușesc să mă calmez și intru într-un somn foarte adânc.Dimineața,când razele soarelui ce năvălesc pe geamul fără jaluzele mă trezesc.Am început să sper că totul ar putea fi un vis,dar nu avusesem noroc,căci durerea ce reveni când am încercat să pășesc mă făcu să-mi amintesc tot și o oarecare frică mă cuprinse din cauza celor întâmplate.Oftez.Neavând ce face,mă pun înapoi în pat,apăs pe butonul ce cheama asistenta, ca aceasta să apară.În acest scurt timp gândul meu zbura la cuvintele spuse de băiat.
 Cei slabi la fel ca oamenii sunt nimicuri,huh?Mă întreb dacă s-a referit la ceea ce cred eu..Dacă e așa poate..
  Din păcate,puțin mai târziu,înainte ca  “plimbarea” mea să ia sfârșit,apare o asistentă cu o față zâmbitoare.
  -Bună draga mea.Ia să vedem noi ce îți mai face piciorușul.
  “Piciorușul” hmph..tocmai ce mi-am schimbat părerea.
  -Întinde-l!-spune asistenta apăsând ușor în locul aflat la o distanță nu tocmai mare,deasupra genunchiului,locul unde mi-am înfipt cuțitul acela mic pe care îl port mereu cu mine.
  La un moment dat apare și doamna doctor care începe să mă consulte.Mai târziu,după câteva minute doctorița spune:
  -Ar trebui să se închidă după câteva zile,nu a fost atât de adâncă deși ar trebui să te odihnești,nu vei putea pasi pe picior,până ce rana nu se va închide atât cât să-ți scot cusătura.
  Rana îmi era cusută,întradevăr.Nu pot spune că era o rană prea mare ca mărime deși durerea era mai mare.Revenind la ale noastre cum a zis și doamna doctor,așa am făcut.Câteva zile de plictiseală trecuseră,trecuse și o să săptămână,iar intr-o zi de luni în sfârșit am fost externată.
 Ziua următoare,bineînțeles,m-am întors la școală luând cu mine de asemenea și o scutire.În acea dimineață credeam că totul o să revină la normal,dar ca întotdeauna,mă înșelasem.La prima oră,profesorul a anunțat cu o undă de fericire în glas că vom avea un coleg nou.Bineînțeles,mă bucurasem și eu de asemenea,dar norocul nu a fost de partea mea,căci persoana ce a intrat pe ușă a fost...

-----------------------------------------
CODE:03


Nyan nyan nyanmaru, mina no nakama. 
Kokoru yasashiI nyanko no mikatta
 Kieyuki inochi no hakanasa to
Dareyori kanashimi shiteiru..
avatar
Amy
Jr. Game Master
Jr. Game Master

Sex : feminin
Mesaje : 1002
Puncte : 3228
Aprecieri : 32
Varsta : 19
Localizare : Corabia un mic oras situat în partea de sud a judeţului Olt, pe malul stîng al Dunării, aşezat pe o suprafaţă plană, cu bulevarde largi şi drepte.Oraşul este situat la limita de Sud a Cîmpiei Române, în subdiviziunea ce poartă numele de Cîmpia Caracalului, din Cîmpia Olteniei.
Categoria Favorită : Roleplay: Direct
Viața Utilizatorului : Sunt Bine [0]

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum