Joc De Rol

Menirea

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Foc Menirea

Mesaj Scris de AimeeR la data de 25/7/2014, 03:39

Menirea

Partea I - Eclipsă de... stele ​

   După ce a plecat n-a mai rămas decât o adiere patetică. Aroganța lui mă exasperează! Dar, oh! Cum pot să nu mă tulbur din toată ființa când mă prinde în brațele lui și stăm așa îmbrățișați câteva momente, fără să ne adresăm niciun cuvânt, după care mă eliberează. Mă simt amorțită ca după o operație lungă și dificilă. Încă mai simt strânsoarea brațelor lui și parcă locul mă arde. Azi aș fi vrut să-i spun adevărul sau cel puțin ce numeam eu ”adevăr”. Mi-aș fi dorit să discutăm, să-mi explice cu vorbele lui calme și precise că mă înșel, că îmi va trece și mâine vom fi iar veseli ca înainte. Aș vrea să-mi spună toate acestea, să mă ocrotească ca atunci când eram mică și mă loveam. El îmi bandaja rana cu multă grijă în timp ce îmi adresa cuvinte blânde ce mă bucurau până în adâncul sufletului.
   Imaginea pe care fereastra mi-o oferă mă distrage de la gândurile-mi pătimașe. Ninge. De mult nu a mai nins așa frumos. Copiii se plimbă prinși de mâinile protectoare ale părinților fiind antrenați de dansul jucăuș al fulgilor de nea. Picături cristaline se ivesc în colțul ochilor mei. De când părinții au plecat nu am mai avut un Crăciun la fel de sau cel puțin asemănător de frumos ca al acestor copii. În trecut eram nespus de entuziasmată în naivitatea mea. Nici nu bănuiam intențiile și apăsările părinților, ca la un moment dat, când natura parcă dorea să-mi împărtășească sentimentele, am rămas singură; sau nu chiar, am rămas cu Haru. Nu-l cunoșteam de mult timp. Mama a avut grijă să îl invite de câteva ori la cină, probabil în dorința sa de a mă familiariza cu cel ce-mi va purta de grijă în următorii ani. Patetic! Singurul lucru pe care mi l-au lăsat a fost o piatră prețioasă de culoarea ochilor mei. Imediat ce am găsit-o nu am ezitat să o arunc la gunoi. Surprinzător este faptul că acum câteva zile, căutând prin lucrurile lui Haru, după o carte, am regăsit nestemata. Acela a fost primul semn care mi-a creat îndoiala, care după un timp a început să se întărească. Am fost uimită și într-un fel dezamăgită, de aceea nu am izbutit să-i pun vreo întrebarea în privința aceasta.
   Oboseala și grija necontenită pentru problema ce încet, încet a ieșit la suprafață mi-au tulburat somnul. Dar nu mai putea continua în ritmul aceasta, fiindcă următoarea zi trebuia să ma duc la școală și nu dădeam randament dacă adăugam încă o noapte nedormită la lunga listă. M-am dus spre bucătărie pentru a-mi pregăti un ceai și spre surprinderea mea în ușă a apărut Haru cu o ceașcă ce mi-a oferit-o binevoitor. Cum reușește să fie mereu în locul potrivit la momentul potrivit!?
- M-Mulțumesc! am gângurit în grabă după care m-am îndreptat spre camera mea cu pași repezi.
*Ce se întâmplă cu ea?* gândi îngrijorat Haru.
   Nu am simțit niciodată nevoia să mă atașez de un băiat, la fel ca celelalte fete de vârsta mea. În fond, prezența masculină a lui Haru îmi era suficientă. Întotdeauna l-am considerat un fel de frate mai mare, care mă proteja și mă îngrijea cum nu se poate mai bine. Dar am ajuns la 16 ani și situația a devenit ciudată . Stând rezemată de perne , în mintea mea roiesc nenumărate gânduri noi. O apăsare grea se resimte asupra sufletului meu. Știu, simt sau bănuiesc că această senzație va persista ceva timp de acum încolo până când va sosi momentul. Acel timp va fi o încercare dificilă în viața mea, după care aspectul sorții se va schimba total.
   Soarele rece de decembrie mă gâdilă cu razele lui răcoroase. O nouă zi începe și odată cu ea noi secrete vor ieși la iveală. De dimineață l-am simțit pe Haru foarte agitat, mai mult decât de obicei. Părea că nici un lucru nu îi iese cum trebuie: a ars pâinea, a pus sare în lapte și a scăpat șunca pe jos, după care a alunecat pe aceasta luând o trântă zdravănă. Un chicot copilăresc a ieșit de pe buzele mele, la vederea acestei scene. L-am salutat școlărește și am plecat. El nu mi-a adresat niciun cuvânt, afișând doar o față inexpresivă și rece. Câteodată mi se pare că văd în ochii săi căprui cu tente sângerii, o sclipire demonică. Mă sperie atât de mult, încât nu îi mai pot vorbi toată ziua.
Sunt în al doilea an de liceu, dar, totuși, parcă nu s-a schimbat nimic față de început; aceeași rutină plictisitoare și totodată obositoare o urmez de doi ani. Astăzi, avem un coleg nou. Acesta are o înfățișare extrem de plăcută, doar ochii lui trimit săgeți de foc ce te împietresc. Totuși, el are mereu grijă să ascundă flacăra din ochii săi cu zâmbetul cald ce îl afișează tuturor. Îl cheamă Shu și încă din primele minute de când a intrat în clasă și-a făcut un întreg grup de " fane ". Le răspundea frumos fiecăreia în parte, dar părea distant și oarecum indiferent când o făcea. În timpul pauzei am avut parte de o scenă bizară. Haru se pare că îl cunoștea pe noul elev și încă foarte bine. Nu am reușit să mă ascund cum trebuie în timp ce îi priveam astfel încât ”frățiorul” meu m-a observat imediat. M-a prins de mână și dintr-o smucitură am ajuns în fața lui Shu. A început să mă prezinte într-un mod manierat și extrem de în detaliu. Pe parcursul discuției Shu avea același licăr straniu în ochi asemeni celui pe care îl avea Haru.
   După terminarea orelor mi-am permis luxul unei plimbări ceva mai lungi prin parc. Încă eram nesigură în privința noului sentiment ce mă încerca fața de cel ce mi-a purtat de grijă de la 3 ani până în ziua de azi. Zăpada scâteia ca un câmp de diamante. Copacii erau îmbrăcați în haine albe, iar fulgii dansau drăgălaș în jurul meu. Ce bine ar fi să-i pot exprima trăirea mea! Dar, de fapt, de ce n-aș face-o chiar acum!? Adică, Haru poate deveni mai dur și mai rece decât este!? Am fugit spre casă cu dorința arzătoare în suflet. Am deschis ușor ușa de la intrare. Din bucătărie se auzeau două voci: una era a lui Haru, iar cealaltă a lui Shu! Ce căuta el aici și ce puteau ei discuta cu glasuri atât de complice în casa mea!? M-am apropiat mai mult și mai mult, iar sunetele au început să capete sens. Am auzit frânturi de propoziții în care se regăsea și numele meu. S-au oprit pentru o clipă. Oare m-au auzit? Am plecat repede spre camera mea, dar m-am abătut din drum și am intrat în camera lui Haru. Un impuls m-a făcut să caut disperată piatra de la părinții mei. Când am găsit-o, din instinct am început să o mângâi cu grijă și să retrăiesc momentele frumoase din copilărie. Un zgomot puternic m-a speriat și am scăpat piatra jos. S-a spart. O ceață densă se ridica din jurul cioburilor nestematei. Totul devenea neclar și simțeam cum trupul mi se eliberează de puteri și... am leșinat.
- Draga mea, dacă ai găsit piatra înseamnă că a sosit momentul în care trebuie să afli cine ești cu adevărat. 
*Vocea mamei. Doar ea se auzea în întunericul deplin în care mă aflam.*
- Bănuiesc că de la plecarea mea și a tatălui tău în suflet ți s-a instalat îndoiala. Probabil, ești nespus de supărată pe noi și nu îți putem contesta nimic, deoarece am fost slabi, dar și neputincioși nereușind să te cruțăm pe deplin. Scumpa mea, tu ești o stea. Știu, pare greu de crezut, dar acesta e adevărul. Noi stelele existăm încă de la crearea lumii. Aștrii au diferite puteri și guvernează sentimentele umane. Tu ești sau ai fost steaua dragostei, iar eu și tatăl tău suntem stelele păcii. Pe lângă noi mai există și alte ființe magice, iar printre ele se numără și demonii. A fost o perioadă când aceștia au dorit să distrugă lumea oamenilor. Toate stelele și ființele magice bune am luptat pentru a le apăra viața. Am fost o bătălie crâncenă, dar când am observat că lumea se distruge ușor , ușor în jurul nostru am renunțat. Eu și tatăl tău ne-am transformat în oameni (căci stelele dețin această putere) și am mers pe tărâmul demonilor pentru a negocia cu stăpânul lor. Înduplecat într-un oarecare fel demonul suprem a decis să renunțe la luptă cu condiția să i se ofere ceva în schimb. El dorea să te transformăm în om (aceasta fiind forma intermediară între stea și demon) și atunci când vei avea 16 ani să te căsătorești cu fiul lui. Am acceptat cu inima strânsă; singura soluție de a salva lumea era să te sacrificăm pe tine. Stăpânul a trimis pe cineva să se asigure că înțelegerea va fi respectată. Astfel încât, un spirit numit Haru a ajuns să-ți fie protectorul. Dar toate acestea nu au fost de ajuns pentru stăpânul demonilor. El a ordonat uciderea noastră pentru ca nimic să nu stea în calea căsătoriei tale cu fiul său. Căci acest legământ, dintre o stea și un demon, îi oferă celui din urmă puteri inegalabile, în contrast cu cea dintre o stea și un spirit care poate duce la distrugerea concomitentă a celor doi. În ultimele clipe de viață, Haru ne-a permis să-ți transmitem aceste cuvinte pe care le-a blocat în piatra prețioasă. Doar când împlineai 16 ani ți se oferea posibilitatea să afli adevărul. Adio, draga mea copilă! Noi te vom iubi mereu. Să nu uiți: menirea ta este să ajuți lumea, oamenii. Folosește sentimentul pe care îl guvernezi pentru a... 
  Și nu s-a mai auzit nimic.
Va continua...
avatar
AimeeR
Nou Venit

Sex : feminin
Mesaje : 6
Puncte : 1318
Aprecieri : 0
Varsta : 19
Viața Utilizatorului : Sunt Bine [0]

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum